Skyscraper – Infernul din zgârie-nori 2018

Skyscraper – Infernul din zgârie-nori 2018

Skyscraper – Infernul din zgârie-nori 2018

Supervedeta Dwayne Johnson se află în fruntea distirbuției noii producții marca Legendary – Infernul din zgârie-nori, în rolul fostului agent FBI și veteran de război, Will Sawyer, comandant al unității de negociatori pentru situații care implicau ostatici, care acum este consultant independent pentru securitatea clădirilor zgârie-nori. În cursul unei misiuni de consultanță în China, acesta se trezește implicat, fără voia lui, într-un incendiu catastrofal chiar în clădirea pe care fusese chemat să o inspecteze din punct de vedere a siguranței și securității. În scurt timp își dă seama că acest incendiu i se înscenase de către forțe necunoscute, așa că prioritatea lui acum este să afle cine și cu ce motiv îl voia mort, și să-și scoată și familia rămasă captivă în infernul dezlănțuit în acea clădire colosală.Scris și regizat de Rawson Marshall Thurber (Central Intelligence, We’re the Millers), thrillerul de acțiune 3D e produs de Beau Flynn (San Andreas, Baywatch), Johnson, Thurber și Hiram Garcia (San Andreas, Central Intelligence).

Detalii Film

Lansare:
Categoria: Actiune
Actor: Dwayne Johnson, Pablo Schreiber, Neve Campbell,
Durata: min
Nota: /10 din voturi
Tara / Limba: SUA,

Share This Post

Post Comment